Sunt eu

În virtutea obiceiului de a-mi înzestra mâna cu puteri psihice am luat acel bomfaier argintiu. Cu el aveam să tai infinitul pentru că infinitul e un lanț de titan înalt aliat. Atunci m-am gândit la tine pe masa de operație, învelită cu un halou de ceață aurie și sclipitoare. Nudă, simplă iar în dreptul pleoapelor închise întrezăream o resemnare blândă care în creștinism se numește smerenie. Salonul era un balon umflat cu liniște în care pulsau doar neonul și tâmplele. Am început să te văd imediat după infinit - era sufletul tău de mamă sau de tată sau de soră. Am început să simt arșița de nesuportat a cuvintelor. Cineva sufla peste mine și îmi spunea: dragul meu fiu. Săream pe drum și ne țineam de mână. Sau mă pedepseai. Sunt lucruri pe care nu ai reușit să le finalizezi. Lucruri care plutesc sub pământ alături de sufletul copacilor.
Acesta sunt eu.