Livada cu vișini

Somnul elefanților nu e nici pe departe unul mare așa cum poate te-ai putea aștepta, spuse Milena

în timp ce mângâia cu palmele interiorul sicriului. Îngerii cântau duios de parcă legănau un fetus ascuns în toracele ei fragil. Era un bun motiv să intre în uitare să șteargă definitiv promisiunea unei nemuriri temporale. Milena se gândea să-și șteargă numele și chipul. Elefanții au cimitire și poate sînt printre puținele ființe care se gândesc serios și cu admirație la bătrânețe, cu o simplitate de Iisus, dacă Iisus s-ar fi calificat să îmbătrînească în livada cu vișini. Uf!

Această goană spre oasele albe! Acest negru infinit!
Somnul elefanților e ca floarea câmpului, se ridică din pământ.
Milena părăsi clădirea și societatea. Se întinse cuminte în sicriu ca în rama unei fotografii și încercă să renunțe la orice aspirație. Să adoarmă. Somnul Milenei era subțire și clar și inunda somnul tuturor.