Unde poate să te ducă dragostea!? Într-un loc fără drum, neumblat, plin de sete la marginea unui râu roșu. Dragostea nu poate fi ea, pentru că și ea iubește. Ar putea fi acceptare, dacă răsăritul ar fi o întâlnire. Duioșie și acceptare? Dragostea e începutul și sfârșitul războiului, mi-am zis, un loc plin de vreascuri și frunze jilave sub care viața mocnește ca jarul.
Să iei în brațe propria ta imagine și imaginație ca pe scheletul acelui străin, să mergi desculț și ascultător prin praf spre el până îl vei pierde. Dragostea te poate duce acolo unde spaimele fulgeră deasupra râului roșu. Un loc unde cel mai negru coșmar devorează timpul, învinețește unghiile. Un loc în care timpul are o ușoară nesiguranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu